Adevărate seisme pe piața valutară. Ce se întâmplă cu euro, dolarul și lira sterlină?

1498

Banca americană de investiții Morgan Stanley și-a majorat estimările privind evoluția euro, previzionând că va atinge 1,25 dolari la începutul anului viitor și va fi la paritate cu lira sterlină în 2018, pentru prima dată în istoria sa de 18 ani.

Respingerea mișcărilor populiste care amenințau să destabilizeze Uniunea Europeană va ajuta la aprecierea euro în următorii ani, consideră Andrew Sheets, analist al Morgan Stanley.

Acesta susține că: „Piețele se vor concentra pe ideea că inima Europei — Franța și Germania — lucrează împreună spre o Uniune Europeană mai puternică, făcând presiuni spre adoptarea unor reforme care nu au mai fost văzute în ultimii ani. Structural, aceste evoluții vor duce la aprecierea euro”.

Anul acesta, euro s-a apreciat cu 12% față de dolar, pe fondul îmbunătățirii creșterii economice și a diminuării temerilor privind ascensiunea mișcărilor populiste.

Analiștii Morgan Stanley se așteaptă la noi deprecieri ale lirei sterline, din cauza creșterii slabe a economiei, a inflației ridicate și a sporirii incertitudinilor privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit).

Lira sterlină s-a depreciat semnificativ vineri, până la 1,2978 dolari pentru o liră, după ce joi s-a tranzacționat la 1,2952 dolari pentru o liră, cel mai redus nivel din ultimele trei săptămâni. De asemenea, moneda britanică s-a depreciat cu 0,2% față de euro, până la 90,56 penny pentru un euro.

Votul din 23 iunie 2016, când alegătorii britanici s-au pronunțat în favoarea ieșirii țării din Uniunea Europeană, a declanșat turbulențe pe piețele financiare globale, iar lira sterlină s-a depreciat cu 15% în raport cu dolarul.

Prin activarea pe 29 martie a articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, Marea Britanie a inițiat un proces de negocieri care ar urma să dureze doi ani și în urma căruia se vor stabili condițiile ieșirii acestei țări blocul comunitar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.