Încalcă legea electorală! Închid ochii la abuzuri! Sunt ipocriți! Sunt doar câteva dintre acuzațiile pe care membri USR Timișoara le aduc autorităților orașului de pe Bega. Totul în contextul apariției mai multor panouri electorale pro – referendum, amplasate anapoda prin urbe.
„Cât de ipocriți pot să fie reprezentanții autorităților locale? Răspunsul, se pare, este unul singur: fără limite! Zilele acestea am văzut, din păcate, expusă din nou în toată „măreția” ei, ipocrizia fără limite a reprezentaților autorităților locale, care, cu bună știință, PERMIT ABUZURI ÎN FUNCȚIE DE INTERESELE LOR DE MOMENT.
În ultimele săptămâni am observat cu toții panouri de mari dimensiuni vizibile în zona centrală a orașului, afișe stridente amplasate peste tot (fără a exista acel spațiu special amenajat de Primărie, conform prevederilor legale pentru organizarea unui referendum) sau afișe care, prin combinația culorilor, imită drapelul României (practică interzisă de legea electorală).
Directorul STPT, Nicu Bitea, declara chiar că există o dispoziție de la Primăria Municipiului Timișoara pentru lipirea afișelor electorale în 200 de mijloace în comun, respectiv în 50 de stații. ”, a declarat Alexandru Cadar, Președinte Filiala USR Timișoara.
USR susține că Legea nr. 208/2015 privind locația afișajului electoral, mărimea acestora și respectiv combinația culorilor care imită drapelul României nu este respectată.
Iată de ce:
● Alin. (1) Primarii sunt obligați ca până la începerea campaniei electorale să stabilească prin dispoziție locuri speciale pentru afișaj electoral.
● Alin. (5) Un afiș electoral amplasat în locurile prevăzute la alin. (1) nu poate depăși dimensiunile de 500mm o latură și 350 mm cealaltă latură, iar cel prin care se convoacă o reuniune electorală, 400 mm o latură și 250 mm cealaltă latură.
● Alin. (6) În alte locuri decât cele stabilite conform alin. (1), afișajul electoral este interzis. ● Alin. (7) Sunt interzise afișele electorale care combină culorile într-o succesiune care reproduce drapelul României sau al altui stat. USR Timișoara somează Primăria Municipiului Timișoara și Poliția Locală să prevină aceste situații.
USR Timișoara reamintește că, nu cu mult timp în urmă, aceleași autorități locale nu au ezitat să îi avertizeze pe voluntarii USR implicați în campania de strângere de semnături pentru inițiativa cetățenească „Fără penali în funcții publice”.
Motivul? Strângeau semnături în zona centrală a orașului. Bineînțeles, susțin membri USR, că sancțiunile nu aveau nicio bază legală!
”Acum vedem pe clădiri, amplasate în zona centrală a orașului, panouri electorale de mari dimensiuni. Găsim afișe pe stâlpi, pe pereții clădirilor și chiar în mijloacele de transport în comun. Pentru a avea un tablou aproape complet îi mai vedem și pe voluntarii care distribuie fluturașe electorale în zona centrală, în zona unde voluntarii USR au fost agasați și sancționați de Poliția Locală. Iar tabloul ar putea fi complet dacă în zilele următoare o să apară prin centrul Timișoarei și purtători de panouri mobile, echipați cu o porta-voce pentru o mobilizare mai puternică la vot. De ce nu, dacă totul este permis?! ”, mai spun cei de la USR.
„Sunt siderat și dezamăgit deopotrivă, deoarece NU există nici o reacție din partea autorităților locale care să reacționeze cu privire la modul în care nu sunt respectate în mod evident prevederile legale. Domnule Robu, responsabilitățile de Primar vă obligă la acțiuni executive apartinice și apolitice pentru a impune respectarea legilor în acest oraș. Nu vă mai ascundeți după sondaje pe Facebook și incompetența instituțiilor pe care le conduceți. Timișoara este o stare de spirit, iar autoritățile locale au uitat acest lucru. Nu este prea târziu, acționați!”, a declarat Alexandru Cadar, Președinte Filiala USR Timișoara.