4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Acuzat că a lăsat orașul în ,,adormire” de când a fost ales primar, Dominic Fritz vine cu vești bune pentru viitorul imediat al Timișoarei

Primarul Timișoarei a ținut să-i asigure pe timișoreni că lucrează intens pentru binele orașului. El a dorit să le arate de ce s-a aflat atât de des, în ultimele luni, la București.

Dominic Fritz pare să fi înțeles, spre deosebire de predecesorii săi în fruntea primăriei, că dacă nu se agață, la propriu, de ușile miniștrilor care dispun de fonduri importante, șansele de finanțare a marilor proiecte ale Timișoarei vor fi nule. Iată ce scrie Fritz în cea mai recentă postare a sa pe pagina personală a unei rețele de socializare:

”Unii dintre voi m-ați întrebat de ce am mers așa de des la București. Iată, azi vă pot da o parte din acest răspuns.

Mâine se va vota bugetul național, iar Timișoara, spre deosebire de alți ani, chiar va fi ajutată. Va fi anul investițiilor și pregătirii pentru deținerea titlului de Capitală Culturală Europeană.

Astfel, cu ajutorul parlamentarilor USRPLUS, am obținut 28 de milioane de lei pentru trei proiecte importante pentru oraș: modernizarea și extinderea străzii Mareșal C-tin Prezan, modernizarea străzii Gr. Alexandrescu și modernizarea Parcului Civic.

De asemenea, în domeniul Transporturilor am deblocat, împreună cu ministrul Cătălin Drulă, proiectul sectorului lipsă din autostrada Lugoj-Deva, care are prevăzută o finanțare de 1,2 miliarde de lei și un termen de finalizare în 2024.

Un alt proiect important pentru timișoreni este autostrada Timișoara-Moravița, proiect care anul acesta va primi de la Ministerul Transporturilor 4,8 milioane de lei pentru documentație.

Nu am uitat nici de centura Timișoara Sud, aflată acum în construcție, și care primește anul acesta 100 de milioane de lei. Finalizarea lucrărilor este prevăzută să fie anul viitor.

În fine, ultimul tronson al centurii ocolitoare a orașului, Timișoara Vest, care ne va scăpa de mare parte din traficul greu din oraș, primește și el bani pentru studii, mai exact 2,3 milioane de lei.

Timișorenii au cerut de foarte mult timp și o nouă legătură mai facilă la autostrada A1 și mă bucur că pot să le dau vestea că noua șosea care va lega Calea Aradului de autostradă a fost și ea deblocată și obține o finanțare de 244 de milioane de lei, bani din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Și poarta aeriană a Timișoarei, Aeroportul Internațional, va primi 2,6 milioane de lei pentru a începe noul terminal de curse externe.

Iar acestea sunt doar câteva dintre proiectele pentru care primim sprijin anul acesta și pentru care am fost la București.

Noi lucrăm și vom lucra în continuare la scrierea de proiecte europene și, în același timp, vom continua și curățenia în finanțele primăriei, conturile ei și instituțiile din subordine. Pentru că fără această curățenie temeinică nu facem altceva decât să investim în risipă sau să transferăm bani în buzunarele fostei clientele politice.

Așa că declar anul acesta #anulcurățeniei și repornirii dezvoltării pe baze sănătoase.”

Sursa:  https://www.facebook.com/photo/?fbid=271299484365542&set=a.256384735857017

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Unui bărbat din Timiș i-au fost furați bani din mașină. Polițiștii l-au găsit pe făptaș

Un bărbat de 51 de ani a fost reținut pentru furt. Acesta a furat o sumă mare de bani din mașina unui bănățean din...

Poliția Locală a primit colindători

Perioada Sărbătorilor de iarnă reprezintă cel mai bun prilej de a împărți bucurie prin cântec, prin zâmbete și prin cuvinte frumoase celor cărora colindătorii...

Citește și :