-1.9 C
Timișoara
duminică 22 decembrie 2024

Acțiune fulger pentru depistarea conducătorilor auto care parchează pe spații verzi, trotuare și piste de biciclete – 37 de sancțiuni aplicate

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au desfășurat, în cursul de ieri, o acțiune fulger pentru luarea măsurilor legale în cazul conducătorilor auto care opresc sau staționează neregulamentar pe spații verzi, trotuare, zone hașurate, piste de biciclete, acces interzis, fapte prevăzute și sancționate de OUG 195/2002 și de HCL 371/2007.

Astfel, în doar câteva ore, au fost depistate un număr de 37 de autovehicule parcate neregulamentar, la 7 dintre șoferii acestora fiindu-le întocmite procese verbale de constatare a contravenției pe loc, iar la alte 30 de autovehicule au fost aplicate colante tip invitație pentru a se prezenta în vederea sancționării.

Cele mai multe dintre faptele constatate au fost pentru parcarea pe trotuare și piste de biciclete.

Poliția Locală Timișoara atrage atenția conducătorilor auto că aceste fapte de încălcare a legislației sunt urmărite permanent de polițiștii locali și recomandă respectarea actelor normative în vigoare pentru a evita sancționarea.

Sursa: https://politialoctm.ro/

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO | Moș Crăciun a vizitat două familii din Timiș! Cei mai bucuroși au fost copiii

Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, Moș Crăciun a trecut pe la casele a două familii din Timiș. Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, polițiștii din...

Solstițiul de iarnă – despre această zi și explicațiile știinfice din spatele fenomenului

Data de 21 decembrie marchează solstițiul de iarnă. Această zi va fi cea mai scurtă din an, iar noaptea va fi cea mai lungă....

Citește și :