Acțiune de amploare a Poliției locale: zeci de amenzi pentru șoferi, mașini ridicate și bicicliști sancționați la Timișoara!

344

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au acționat în aceste zile pentru luarea măsurilor legale în cazul conducătorilor auto care au oprit sau staționat cu autovehiculele pe pistele de biciclete nou amenajate de Primăria Municipiului Timișoara în zona centrală, și în special pe pistele de pe str. Gheorghe Lazăr.

Astfel, la acest capitol, în câteva zile, mai exact de joi 13 iulie și până în prezent, au fost aplicate un număr de 26 sancțiuni contravenționale, iar 3 autovehicule au și fost ridicate de polițiștii locali cu sprijinul societății Drumuri Municipale SA.

De asemenea, în ceea ce-i privește pe bicicliști, un număr de 30 de conducători de vehicule pe două roți au fost sancționați în cursul săptămânii trecute deoarece au circulat în zonele în care acest lucru este interzis, în special în Piața Victoriei.

Așadar, Poliția Locală Timișoara atrage atenția atât conducătorilor auto cât și bicicliștilor să respecte legislația în vigoare pentru a evita sancționarea și chiar ridicarea în cazul autovehiculelor.

Pe de altă parte, în acest sfârșit de săptămână, mai exact în serile de vineri și sâmbătă, efective mărite de polițiști locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au acționat în zona stradionului Dan Păltinișanu, unde au existat date că este încălcată legislația în vigoare de către conducătorii auto.

Astfel, în cadrul verificărilor au fost aplicate un număr de 55 sancțiuni contravenționale, cele mai multe fiind aplicate pentru nerespectarea indicatorului privind accesul interzis, oprirea sau staționarea pe pistele destinate bicicliștilor, dar și la turarea motoarelor, efectuarea de drifturi în zona stadionului.

Acțiunile vor continua.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.