Acțiune caritabilă pentru oamenii fără adăpost, la Timișoara

100

Timișorenii sunt așteptați, vineri, să doneze haine călduroase pentru oamenii străzii. Un grup de acțiune civică din Timișoara, care luptă împotriva discriminării, a decis ca la final de an sa îi ajute pe cei care sunt nevoiți sa își petreacă nopțile în frig.

„O ultimă strădanie pe anul acesta: adunăm haine pentru persoanele aflate în nevoie. Dacă aveți haine de iarnă (pantofi și bocanci, ciorapi groși, pantaloni, pulovere, geci, saci de dormit, etc.) pe care nu le mai folosiți, puteți să le aduceți vineri la Spațiul Armonia. Noi le sortăm și le distribuim în zilele următoare. Întrebați paznicul de la intrare pentru indicații către locație.

Locuirea este un drept fundamental al omului. Nimeni nu ar trebui să fie nevoit să doarmă pe stradă, în condiții improprii, mai ales pe perioada de iarnă. Prin acest gest umanitar, putem amelioara situația câtorva persoane. La bază, însă, aceasta rămâne o problemă sistemică ce necesită o asumare politica din partea administrației locale și naționale”, transmit organizatorii.

Grupul are și câteva solicitări pentru autoritățile care ar trebui să se asigure că cei fără casă au măcar adăposturi le timp de iarnă.

„Pe termen scurt solicităm suplimentarea locurilor din adăposturi de noapte pentru a acoperi integral necesitatea și extinderea funcționării acestor centre și pe durata zilei. Pe termen lung solicităm construirea de locuințe sociale publice și extinderea și personalizarea sistemului de asistență socială pentru a preveni asemenea situații de viață”, spun cei din grup.

Donații se pot face, vineri, 28 decembrie, după ora 16, în Spațiul Armonia. Locația se află pe Splaiul Nicolae Titulescu, nr 5.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.