În perioada 19-22 aprilie, Cluburile Lions Timişoara, Iris şi Leo au organizat în cadrul târgului de carte Bookfest, desfăşurat la Centrul Regional de Afaceri Timişoara al CCIAT, o acţiune de strângere de fonduri, în scop caritabil. Suma obţinută va fi folosită pentru a veni în sprijinul elevilor de la Liceul Teoretic Special Iris din Timişoara şi a membrilor Filialei Interjudeţene Timiş-Caraş Severin a Asociaţiei Nevăzătorilor din România, prin achiziţionarea de cărţi în alfabet Braille şi de audiobook-uri.
„Mulţumim donatorilor pentru generozitatea lor şi tuturor celor care ne-au sprijinit în a-i ajuta pe cei fără lumina vederii să se bucure de frumuseţea cuvintelor scrise!”, au transmit reprezentanții Clubul Lions Timişoara.