ACS Poli încă are suflu: 1-0 cu Voluntariul!

216

Timișoara a adunat al șaselea succes în Liga I, 1-0 cu FC Voluntari, în meciul ce a deschis etapa a 20-a. Pentru Poli este al doilea rezultat pozitiv al săptămânii după remiza de la Cluj.

ACS Poli este la un punct distanță de penultima poziție a clasamentului grație victoriei cu Voluntariul, de vineri seara. Violeții au ajuns la cota 8 și dacă nu ar fi penalizarea record de -14 ar ocupa un loc călduț pe poziția a 10-a. La patru zile după egalul important smuls CFR-ului, echipa condusă de Ionuț Popa a repetat evoluția bună și a bifat al șaselea succes. Misiunea bănățenilor a fost ușurată de eliminarea lui Cernat din minutul 45, beneficiind de avantajul unui om în plus timp de o repriză.

Gazdele au căutat golul timpuriu care să le ușureze misiunea. Drăghici și Doman au semnat primele ocazii de poartă în primele 15 minute de joc. Treptat ilfovenii au echilibrat ostilitățile și când se părea prima repriză se îndreaptă către un 0-0 alb Doman a dezghețat tabela. Mijlocașul timișorenilor a scos un penalty după o acțiune în staânga în care a fost blocat neregulamentar de Căpățână. A executat tot el și a marcat cu siguranță: 1-0.

Intervalul minutelor 43-45 a adus cele mai multe evenimente. Straton l-a blocat pe Ivanovici scăpta singur spre poartă. La poarta adversă Drăghici nu a găsit ținta din careul mic. În minutele de prelungire ale reprizei oaspeții au încasat o lovitură grea, experimentatul Cernat a fost eliminat pentru o intrare periculoasă cu talpa asupra lui Doman.

Cu superioritate numerică în teren, trupa lui Ionuț Popa a jucat inteligent apărând acest 1-0 în partea sdecundă, iar când jocul i-a permis a căutat golul doi. De care a fost aproape în câteva rânduri. În minutul 72 Doman a nimerit bara cu un șut plasat din 16 metri.

Voluntari putea să plece totuși cu un punct de pe Dan Păltinișanu dacă șutul lui Popadiuc nu era parat de Straton în minutul doi al prelungirilor.

ACS Poli: Straton – Străuț, Scutaru, Bocșan, Șeroni – Artean, Poparadu (81, Cârstocea) – Doman, Croitoru (59, Llorente), Bărbuț – Drăghici (66, Popovici).

Pentru Poli urmează marți, de la ora 13,30, o partidă în optimile de finală ale Cupei României contra divizionarei secunde CS Afumați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.