Clubul de volei feminin ACS Agroland a trecut sub tutela Universității de Vest din Timișoara odată cu semnarea unui parteneriat cu bătaie lungă.
Începând de astăzi voleibalistele clubului privat ACS Agroland Timișoara vor purta și denumirea instituției de învățământ UVT, după semnarea unui parteneriat. Obiectivul este pe termen scurt promovarea echipei pe prima scenă a voleiului urmat în următorii ani de câștigarea titlului de campioană națională, după modelul echipei de rugby.
În urma semnării acestui parteneriat Agroland va beneficia de avantaje de ordin logistic din partea instituției de învățământ: acces la sala de sport, cazare, condiții de transport și cantonament, precum și condiții de școlarizare pentru tinerele sportive.
”Dorim ca toate jucătoarele să fie studentele noastre, să le oferim burse pe sistem american și să le asigurăm un suport pentru o carieră, care să le ajute după ce se încheie cariera sportivă. Ne dorim să aducem la UVT jucătoare din alte țări, discutăm despre țări precum Cuba, China Brazilia”, a punctat rectorul Marilen Pirtea luni, la semnarea parteneriatului.
ACS Agroland se numără printre fruntașele Diviziei A2, seria vestică, cu șanse bune de a promova. În iunie 2015, la finalul primului campionat de la înființare, echipa antrenată de Dan Jitaru a participat la turneul de promovare în prima ligă.