Acoperișul clădirii Liceului Shakespeare va fi refăcut

61

Primarul Dominic Fritz a semnat contractul de execuție pentru lucrările de refacere la acoperișul clădirii din Piața Romanilor nr. 13, unde funcționează Liceul Teoretic „William Shakespeare”.

Clădirea necesită reparații ale acoperișului care prezintă degradări din cauza vechimii materialelor. Aceste degradări au dus la infiltrații și la degradarea clădirii. Imobilul de pe str. Romanilor nr. 13 este monument istoric, parte din Ansamblul urban „Fabric” (II)- TM-II-a-A- 06097.
Vor fi realizate toate lucrările necesare de refacere a integrității și funcționalității sistemelor de acoperire – astereală și învelitoare și a sistemele de colectare și evacuare a apelor pluviale – jgheaburi, și burlane. Scopul final este oprirea degradării clădirii.
Pentru acest obiectiv, Primăria Timișoara a obținut finanțare prin programul Timbrul Monumentelor Istorice, Subprogramul acțiuni tematice: Timișoara – Capitală Europeană a Culturii.
Durata contractului este de patru luni, începând de la data menționată în ordinul de începere de execuție a lucrărilor de reparații până la terminarea lucrărilor recepționate și plătite. Valoarea contractului este de 378.377,62, fără TVA. Executant este Restaurotim Construct SRL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.