O tânără în vârstă de 19 ani a fost rănită, miercuri dimineaţă, într-un accident rutier petrecut în apropiere de Universitatea din Oradea.
„Evenimentul rutier s-a produs la ora 7.14, pe strada Universităţii din Oradea. Sunt implicate două autoturisme şi un pieton a fost accidentat”, a declarat ziarului Bihoreanul, comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.
Un martor a povestit sursei citate cum s-a întâmplat totul. Potrivit acestuia, tânăra traversa spre Universitate, când a fost izbită în plin de un Ford, care apoi a intrat într-un autoturism Dacia Logan. „A aruncat-o 10-15 metri şi apoi a tras stânga de volan, ca să o ocolească, să nu o calce, aşa a intrat în maşina de pe sensul opus. Şoferul Fordului nu a frânat deloc”, a declarat bărbatul.
Tânăra a fost rănită serios, fiind transportată la spital de echipajele de urgenţă chemate la faţa locului. „Victima este în stare foarte gravă, a suferit un traumatism cranian sever, respiră asistat şi a fost internată la Secţia de Terapie Intensivă”, a declarat şeful SMURD-UPU Bihor, Hadrian Borcea.
UPDATE:
Un comunicat transmis de Poliţia Bihor pe această temă confirmă spusele martorului.
„Un bărbat de 26 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Universităţii din Oradea, înspre strada Armatei Române, a acroşat un pieton. În momentul producerii accidentului rutier, victima, o tânără de 19 ani, din comuna Auşeu, judeţul Bihor, traversa partea carosabilă din partea stângă, pe marcajul pietonal. După ce a acroşat pietonul, autoturismul a pătruns pe sensul opus de circulaţie şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus din sens opus de un bărbat de 49 de ani, din Oradea”, arată comunicatul.
Continuă ancheta în acest caz.
sursă: ebihoreanul.ro