0.1 C
Timișoara
joi 26 decembrie 2024

Accident pe DN6, în județul Caraș-Severin! A fost activat planul roșu de intervenție! FOTO

UPDATE: Din primele cercetări s-a stabilit că pe DN 6, km 372+100 metri, trei autovehicule, înmatriculate în România, Italia și Bulgaria, în timp ce se deplasau pe sensul de mers Caransebeș-Orșova, nu ar fi păstrat distanța în mers, intrând în coliziune cu autovehiculul din fața lui. În urma impactului, autovehiculul înmatriculat în România ar fi fost împins în autoturismul din față, iar în urma evenimentului a rezultat o victimă, o femeie de cetățenie bulgară, care se afla în autovehiculul înmatriculat în Bulgaria, aceasta fiind transportată la Spitalul Orșova”, a transmis IPJ Caraș-Severin. În acest moment circulația se desfășoară pe un singur sens de mers și se efectuează cercetarea la fața locului.

Două microbuze și un autoturism au fost implicate într-un accident de circulație produs în această după-amiază pe DN6, la intrarea în localitatea Topleț din Caraș-Severin. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție după ce un apel la 112 a anunțat că în urma accidentului 17 persoane ar fi rănite.

”Astfel, au fost mobilizate pentru intervenția de urgență și eficientizarea misiunii de salvare echipajul de pompieri militari din cadrul Punctului de Lucru Băile Herculane, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș, o autospecială transport victime multiple din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița, 3 echipaje SAJ și mai multe echipaje ale Poliției. De asemenea, au fost mobilizate forțe din județele limitrofe (MH, GJ, HD), de unde au fost deplasate câte o autospecială transport victime multiple”, au transmis pompierii de la ISU Caraș-Severin.

La ora 14:30 a fost dezactivat planul roșu de intervenție. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.

”Din primele cercetări s-a stabilit că pe DN 6, km 372+100 metri, trei autovehicule, inmatriculate in România, Italia și Bulgaria, în timp ce se deplasau pe sensul de mers Caransebeș-Orsova, nu ar fi păstrat distanța în mers, intrând în coliziune cu autovehiculul din fata lui. In urma impactului, autovehiculul înmatriculat în România ar fi fost împins în autoturismul din față, iar in urma evenimentului a rezultat o victimă, o femeie de cetățenie bulgară, care se afla în autovehiculul înmatriculat în Bulgaria, aceasta fiind transportată la Spitalul Orșova”, a transmis IPJ Caraș-Severin. În acest moment circulația se desfășoară pe un singur sens de mers și se efectuează cercetarea la fața locului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Moș Crăciun a adus cel mai frumos cadou pentru trei familii din Banat

Trei bebeluși s-au născut de Crăciun la maternitatea Bega. Un moment de emoție atât pentru medici și asistente, cât și pentru paciente, fiindcă acesta...

Recomandările unui medic privind consumul de alcool cu prilejul sărbătorilor

Pentru că este sezonul sărbătorilor și al concediilor, foarte mulți dintre români ar putea fi înclinați să consume băuturi alcoolice. În acest sens, este...

Citește și :