Un TIR încărcat cu materiale textile s-a lovit de un autourism chiar la urcarea pe autostrada A1, la nodul rutier de lângă localitatea Train Vuia. În urma impactului, parapetul de pe marginea șoselei a fost distrus și încărcătură camionului s-a răsturnat în șanț.
„ISU Timiș a fost solicitat să intervină la un accident rutier la ieșirea de pe autostrada A1 spre Traian Vuia, sensul de mers Lugoj-Deva. La locul intervenției s-au deplasat două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, un ofițer și 15 subofițeri, ambulanță SAJ și echipaj de poliție”, spun pompierii.
În tir a fost doar șoferul care a rămas blocat, iar în autoturism se aflau două persoane. Cealaltă persoană nu a necesitat îngrijiri medicale. Cele două victime au fost totuși preluate de echipajele SMURD și SAJ și transportate la spital, conștiente, pentru investigații.