Accident mortal în vestul țării! Un bărbat a zburat prin parbriz! FOTO

3080

Un bărbat şi-a pierdut viaţa, iar alte două persoane au fost rănite, marţi dimineaţă, în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi o dubiţă de marfă, pe o arteră rutieră din municipiul Arad.

Bărbatul decedat a zburat prin parbrizul unei dubiţe, după ce o şoferiţă nu i-a dat prioritate, intrând în vehiculul în care era pasager bărbatul.

Potrivit martorilor, un autoturism condus de o femeie a ieşit de pe o stradă secundară pe Calea Renaşterii şi nu a acordat prioritate unui microbuz de marfă, iar cele două vehicule s-au ciocnit violent. În microbuz se aflau şoferul şi un pasager, bărbat de 55 de ani, acesta din urmă fiind proiectat prin parbriz pe şosea.

La momentul sosirii echipajului SMURD, bărbatul găsit pe partea carosabilă era decedat, în timp ce femeia şi şoferul microbuzului au suferit răni care nu le pun în pericol viaţa.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga, a confirmat că, după primele cercetări efectuate la locul accidentului, reiese că femeia nu a respectat semnificaţia indicatorului ‘Cedează trecerea’. Aceasta ar putea fi cercetată penal pentru ucidere din culpă.

UPDATE
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
sursa – observator.tv

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.