Accident mortal în vestul țării. O persoană a murit, după ce mașina în care se afla a fost izbită de tren

9266

Un autoturism a fost lovit de un tren de persoane, în zona Aradul Nou. O persoană a decedat, iar cealaltă a fost rănită grav.

Accidentul a avut loc la ieşirea din Arad spre localitatea Zădăreni, pe o trecere la nivel cu calea ferată. În autoturism se aflau un bărbat şi o femeie, iar maşina a fost surprinsă de un tren de persoane, garnitura Regio 16171, care circulă pe ruta Arad-Sânicolaul Mare.

Conform datelor prezentate de IPJ Arad, „un bărbat a condus un autoturism pe un drum tehnologic (neîncadrat în categoria drumurilor publice) și în timp ce traversa calea ferată fără să se asigure, la km 2+400m (intersecția căii ferate Arad – Sânnicolau Mare), a fost acroșat de trenul IR 16171, care se deplasa în direcția Periam”.

În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto, iar femeia aflată în autoturism a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

sursa foto: ghidularadean.ro

1 COMENTARIU

  1. Azi dimineața mergând la serviciu in cinci curbe am fost depășit desi era marcaj continuu si ceata densa,bine ca nu venea alta mașină din fata,
    Ca nu sunt destule accidente,sau , cred ca ar mai trebui sa iasă si rutiera la lucru ca nu se vede deloc ca exista

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.