Accident între Oradea și Arad: Cel puțin două persoane au murit

183

Două persoane au murit, iar alte două au fost rănite, într-un grav accident produs în județul Bihor.

Accident grav în județul Bihor, pe DN 79, între Oradea și Arad, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Două persoane au murit, iar alte două au fost rănite, după ce două mașini au intrat în coliziune.

La momentul transmiterii acestei știri nu se cunosc exact împrejurările producerii evenimentului rutier, însă este cert că sunt două autoturisme implicate, marca BMW și Mercedes, din care unul ar avea volan pe partea dreaptă.

Accidentul s-a produs în zona localității Gepiu, iar circulația a fost deviată pe rutele Leş – Miersig – Tinca, respectiv Inand – Cefa – Toboliu – Sântandrei.

În accident ar fi fost implicat și un TIR, care ar fi fost acroşat de una dintre mașini.

„În accident au fost implicate în total şase persoane. Două au murit la faţa locului, alte patru au ajuns la spital şi sunt în curs de investigaţii”, a declarat Dacian Juca, purtătorul de cuvânt al Unităţii de Primire a Urgenţelor şi SMURD Bihor,
Sursa: observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.