Accident în Tileagd! Două persoane au fost transportate la spital

415

Un tânăr de 23 de ani din Aleşd şi o femeie în vârstă de 41 de ani din Tileagd au ajuns, sâmbătă, la spital, victime ale unui accident rutier.

Potrivit comisarului Alina Dinu, purtător de cuvânt al Poliţiei Bihor, accidentul s-a petrecut în jurul orei 13.30, pe strada Gării din Tileagd. Tânărul cu pricina, aflat la volanul unui BMW, conducea pe direcţia Vârciorog-Tileagd şi a pierdut controlul maşinii, ieşind de pe şosea. BMW-ul a lovit o autoutilitară Ford Tranzit, oprită pe marginea şoselei, iar apoi un cap de pod, terminându-şi „periplul” în şanţ.

În urma impactului, autoturismul a fost serios avariat, iar pasagera aflată în dreapta şoferului a fost scoasă cu greu din maşină. „În urma evenimentului rutier, conducătorul autoturismului şi o femeie de 41 de ani, din Tileagd, pasageră în autoturism, au suferit leziuni uşoare pentru îngrijirea cărora au fost transportaţi la spital”, a declarat Dinu, pentru BIHOREANUL.

sursa: ebihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.