2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Accident grav: un mort și patru răniți, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat

O tânără de 19 ani a murit, iar alţi patru tineri din Gorj care mergeau la facultate în Timișoara au fost răniți, în noaptea de duminică spre luni, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat într-un sens giratoriu de pe centura Lugojului, în județul Timiș.
Accidentul rutier s-a produs, în noaptea de duminică spre luni, pe centura orașului Lugoj, din județul Timiș.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, Ionuț Sârbu, a declarat, luni dimineața, corespondentului MEDIAFAX, că șoferul unei mașini care circula dinspre Caransebeș spre Timișoara, în care se aflau încă patru persoane, a pierdut controlul volanului într-un sens giratori și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
”În urma accidentului, a rezultatul decesul unei tinere de 19 ani, iar alte patru persoane aflate în mașină au fost rănite, două femei și doi bărbați, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Toate sunt din județul Gorj. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a afirmat Ionuț Sârbu.
Potrivit reprezentanților IPJ Timiș, cele patru persoane rănite au vârste cuprinse între 19 și 21 de ani, două dintre acestea fiind în stare gravă.
Aceștia erau studenți și mergeau la Timișoara, la facultate.

sursa foto: Radio Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :