UPDATE. Accident grav pe DN6. O persoană a murit, alte trei au ajuns la spital FOTO

181

Traficul rutier se desfășoară îngreunat pe DN 6 Orșova-Lugoj, în apropierea localității Slatina-Timiș, din județul Caraș-Severin unde, în condițiile unui carosabil umed, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme.

În urma impactului, o persoană a decedat. Medicii ajunși la fața locului au decis să transporte la spital alte 3 persoane implicate în accident. Este vorba de o femeie, fiica acesteia și un bărbat. Alți 5 oameni implicați în accident sunt stabili și nu necesită îngrijiri medicale.

Circulația rutieră este oprită pe sensul către Caransebeș și se face alternativ pe celălalt sens.

Din primele cercetări, polițitii au stabilit că în timp ce conducea un autoturism din direcția Caransebeș către Băile Herculane, un conducător auto nu ar fi adaptat viteza de deplasare într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, derapând și pătrunzând pe sensul opus, unde a lovit în partea stângă un alt autoturism, pe care l-a proiectat pe spațiul verde de pe marginea drumului.

În urma coliziunii, autoturismul care venea dinspre Caransebes a rămas perpendicular pe banda aferentă sensului de mers Orșova-Caransebeș, fiind lovit în partea dreaptă de un al treilea autoturism, care circula pe acel sens de mers. În urma coliziunii, a rezultat decesul conducatorul autoturismului proiectat în exteriorul părții carosabile și rănirea ușoară a altor 3 pasageri.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.