4.1 C
Timișoara
joi 18 decembrie 2025

Accident grav: mai multe persoane în mâinile salvatorilor

Un grav accident rutier a avut loc în urmă cu puţin timp pe DJ 581, intersecția cu Clocotici. Au fost implicate două autoturisme. În urma impactului a rezultat rănirea mai multor persoane.

Două victime au fost preluate de SAJ, o persoană cu piciorul retezat, a decedat.

În jurul orei 16.45, s-a produs s-a produs acest accident rutier, soldat cu urmări deosebit de grave. Din primele cercetări, s-a stabilit că în timp ce conducea un autoturism, din direcția Reșița spre Grădinari, o tânără de 19 ani, din Oravița, ar fi pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, lovind frontal un alt autoturism condus regulamentar din sens opus, de un tânăr de 19 de ani.

În urma accidentului, a rezultat, rănirea gravă a conducătoarei auto și a altor doi tineri, unul de 19 ani și al doilea de 18 ani, aflați în celălalt autoturism, care au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale, precum și decesul unei femei de 33 de ani, din Oravița, pasageră în primul autoturism.

În acest moment, traficul rutier în zonă este blocat până la finalizarea cercetării la fața locului. Polițiștii vor continua cercetările în acest caz, în cadrul unui dosar penal, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.
Sursa: radioresita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Program special de sărbători în Iulius Town: Cinema City, deschis în Ajun și în prima zi din an

De sărbători, fiecare dintre noi își petrece timpul cu cei dragi și se bucură de momentele magice petrecute în familie. Iulius Town Timișoara...

Cine au fost criminalii lui Ceaușescu în represiunea sângeroasă împotriva Timișoarei

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a publicat miercuri o pagină de document din Arhiva Securității care aduce o nouă dovadă directă privind...

Citește și :