Accident grav în Timiș, soldat cu mai multe victime

359

Cinci persoane, dintre care două minore, au fost rănite şi transportate la spitalul din Lugoj, în urma unui accident rutier care a avut loc sâmbătă, între localităţile timişene Ţipari şi Coşteiu.

În accident au fost implicate două autoturisme.

„O femeie care se afla la volanul uneia dintre maşini a pătruns la un moment dat pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat. În maşina condusă de femeie se mai aflau trei pasageri. Ambii şoferi au fost răniţi, una dintre victime fiind rănită mai grav, celelalte mai uşor. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă pe numele femeii”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Alexandra Petrovici.

Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat presei că una dintre victime a rămas încarcerată, iar la locul accidentului s-au deplasat două autospeciale pentru stingerea incendiilor, cu modul de descarcerare, o ambulanţă SMURD, patru ambulanţe SAJ şi un echipaj al Poliţiei.
Sursa: AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.