17.1 C
Timișoara
vineri 14 martie 2025

Accident grav de circulație, în noaptea de luni spre marți, la intrare în Timișoara dinspre Dumbrăvița | VIDEO

O tânără de 19 ani a ajuns la spital după ce a pierdut controlul volanului, a rupt un stâlp de curent, iar apoi s-a răsturnat cu mașina pe șosea. În urma impactului, autovehiculul a fost distrus.

Accidentul s-a petrecut în noaptea de luni spre marți în jurul orei 00:40, la intrare în Timișoara dinspre Dumbrăvița. O tânără de 19 ani circula spre Timișoara, iar la sensul giratoriu amplasat înainte de intersecția Căii Sever Bocu cu strada Constructorilor a pierdut controlul volanului. Mașina a lovit un stâlp pe care l-a rupt pur și simplu, iar apoi s-a răsturnat pe șosea. În urma impactului, tânăra de 19 ani a fost rănită și a fost transportată la spital pentru investigații medicale.

 

„În cursul nopții trecute, 31.01.2023, în jurul orei 00:40, polițiștii Biroului Rutier Timişoara au fost solicitați să intervină la un accident rutier petrecut la intrarea în municipiul Timișoara, dinspre localitatea Dumbravița.

 

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că o femeie, în vârstă de 19 ani, a condus un autoturism pe strada Conac din localitatea Dumbrăvița, județul Timiș, dinspre localitatea Giarmata spre Timișoara, iar la intersecția cu strada Calea Sever Bocu din Timișoara, prevăzută cu sens giratoriu, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate de pe marginea părții carosabile. În urma impactului, a rezultat rănirea conducătoarei auto”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Polițiștii de la rutieră s-au deplasat la fața locului și au deschis acum, conform procedurilor, un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Sursa: https://www.tion.ro/

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Atenție, șoferi! Transportul agabaritic își va continua sâmbătă drumul spre Lipova

UPDATE Convoiul agabaritic a traversat județul Arad și a ajuns vineri, la orele după-amiezii. Momentan, transportul este parcat pe DJ691, la coborârea de pe A1...

FOTO – VIDEO | 11 persoane luate pe sus, într-un dosar deschis pentru trafic de arme! Polițiștii au găsit un întreg arsenal care urma...

Captură impresionantă în Timiș și Hunedoara! Polițiștii au făcut 18 percheziții, 16 în Timiș și două în Hunedoara, într-un dosar penal deschis pentru contrabandă...

Citește și :