Patru persoane, printre care doi copii, au fost rănite, vineri seara, în urma unui accident rutier care a avut loc la ieșire din Seleuș spre Ineu.
În accident au fost implicate două autoturisme și un microbuz de transport marfă. În urma impactului unul dintre autoturisme s-a răsturnat în afara părții carosabile. La fața locului au intervenit două ambulanțe și o autospecială SMURD, dar și o autospecială de stingere, cu cinci subofițeri, de la Detașamentul Ineu.
În urma impactului au fost rănite mai multe persoane, patru dintre acestea au fost transportate la spital: doi adulţi care se aflau în maşina răsturnată şi doi copii care erau în celălalt autoturism. Traficul rutier a fost blocat aproximativ două ore.
sursa – ziardearad.ro