Accident deosebit de grav pe o șosea din vestul țării. Un om a murit și alți cinci au fost răniți

1407

Un accident rutier mortal a avut loc, duminică seară, pe Drumul Naţional 66 Haţeg – Petroşani, în zona localităţii Băniţa. Două autoturisme s-au ciocnit, iar în urma impactului un om a murit, iar alţi cinci au fost răniţi.

Două autoturisme s-au ciocnit pe Drumul Naţional 66, în apropiere de municipiul Petroşani. Accidentul, petrecut în jurul orei 23:10, pe raza localităţii Băniţa, s-a soldat cu un mort şi cinci răniţi. „Una dintre victime a decedat. O femeie a fost rănită grav, având multiple leziuni, un pacient a fost rănit, având traumatisme craniene, cu pierderea stării de conştienţă, o altă victimă este rănită (suspect fractură de femur), iar alte două victime au leziuni mai uşoare. Răniţii au fost transportaţi la spitalul din Petroşani”, a precizat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara.

Poliţia efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii tragediei.

sursa: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.