8.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

Accident cu victime pe Drumul European 70 în apropiere de Șag

Circulația se desfășoară îngreuiat în această seară pe DE 70, chiar înainte de localitatea timișeană Șag după ce două autoturisme s-au ciocnit violent.

Din primele informații este vorba despre mai mulți răniți care sunt preluați de Serviciul Județean de Ambulanță și transportați la spital.

Polițiștii rutieri sunt la fața locului pentru a dirija traficul și a face cercetările caree se impun.

Update ora 23,20

Accidentul rutier s-a petrecut, vineri seara, la ieșire din Timișoara, pe drumul care duce spre localitatea Peciu Nou.

„Un bărbat în vârstă de 70 de ani a condus un autoturism pe DJ593, dinspre Peciu Nou spre Timișoara, iar la un moment dat, la intersecția cu DN59, nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism care se deplasa regulamentar pe DN59″, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, Ancuța Morariu.

În urma impactului, cinci dintre cele șapte persoane aflate în mașinile implicate în accident au fost rănite, între care și doi copii, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
„Victimele sunt conștiente, cooperante, niciuna nu a fost încarcerată. Noi am intervenit cu o autospecială cu mod de descarcerare, o autospecială SMURD și două ambulanțe”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Timiș, Elena Megherea.

Polițiștii timișeni au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :