Un bărbat şi-a pierdut viaţa în această dimineaţă, pe Valea Oltului, lângă Călimăneşti, într-un cumplit accident de circulaţie.
Alte trei persoane, între care un bebeluş de 7 luni, au fost rănite.
Potrivit primelor informaţii, accidentul s-a petrecut din cauza unei remorci scăpate de sub control. Bărbatul aflat la volan a decedat la faţa locului. În maşina condusă de acesta se mai aflau două femei şi un bebeluş. Cu toţii au rămas prinşi între fiarele cotorsionate ale autoturismului şi scoşi cu ajutorul unui echipaj de descarcerare.
Victimele au fost transportate la spital.
sursa: news.ro
foto – arhivă