5.1 C
Timișoara
marți 16 decembrie 2025

Update: Trafic reluat parțial pe A1. O autoutilitară și două mașini s-au ciocnit

Un grav accident a avut loc, marți dimineața, pe autostrada A1, pe sensul de mers Timișoara -Arad. Două camioane au fost implicate. Circulația este blocată.

Potrivit autorităților, este vorba despre un autotren încărcat cu fier vechi și o cisternă care transporta bitum fierbinte. Pompierii au fost chemați de urgență pentru că  exista riscul de scurgeri pe șosea.

Din fericire, nu au existat victime, dar autostrada este complet blocată în zonăa. DRDP Timișoara propune ca rută ocolitoare Arad – DN69. Circulația se estimează a fi reluată la ora 11:00.

Update: În accident a fost implicată o a treia mașină. Polițiștii arădeni ajunși la fața locului au stabilit circumstanțele în care s-a produs evenimentul.

Potrivit IPJ Arad, ”din primele cercetări la fața locului s-a stabilit că în această dimineață, în jurul orei 05:25, un bărbat de 52 de ani, din județul Bihor, a condus ansamblul de vehicule format dintr-o autoutilitară și semiremorcă dinspre Arad spre Timișoara, iar la km 532 C2, pe autostrada A 1, a intrat în balans și ulterior în coliziune față spate cu ansamblul de vehicule format dintr-o autoutilitară Scania cu și semiremorcă, condus de un arădean de 66 de ani”.

În incident a mai fost implicat și un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, acesta din urmă fiind prins între parapetul lateral și autoutilitara lovită din spate.

Update 2: Circulația pe autostrada A1, între Timișoara și Arad, a fost reluată pe un singur sens.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Revelion la cabană: cum să îți faci bagajul eficient

Te-ai hotărât ca anul acesta să schimbi agitația orașului pe liniștea naturii și să îți petreci Revelionul la cabană? Fie că mergi cu prietenii,...

Cum alegi draperiile potrivite pentru un decor armonios

Draperiile nu sunt doar un element funcțional, ci și un detaliu care poate transforma complet atmosfera unei camere. Alegerea lor influențează lumina, confortul și...

HAG HANUKKAH SAMEAH!

Citește și :