Accident cu două victime pe o șosea din vestul țării!

297

Două persoane au fost transportate la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalul Clinic Judeţean Oradea, luni după-amiază, după ce şoferul unei dubiţe în care se mai aflau patru pasageri, a pierdut controlul maşinii şi a intrat într-un cap de pod, în localitatea Borod.

„Accidentul rutier a fost anunţat la numărul de urgenţă 112 la ora 15.55. Este vorba despre o autoaccidentare, şoferul unui autovehicul a lovit un cap de pod. Poliţiştii rutieri urmeaza să stabilească circumstanţele în care s-a produs evenimentul”, a explicat, luni, ofiţerul de presă al Poliţiei Bihor, Ioana Lascău.

Purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, Camelia Roşca a declarat pentru BIHOREANUL că cele două persoane rănite au fost preluate de echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor şi ale EPA Aleşd, cu leziuni multiple.

sursa – ebihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.