E un cuvânt urât din cauza literei „Z” de la urmă. Transpunerea lui în practică e şi mai urâtă. Umileşte, jigneşte, creează frustrări, aruncă asupra existenţei o umbră cenuşie. Am trăit cea mai mare parte a vieţii, anii cei mai buni, în perioada totalitară din istoria contemporană a României. Aproape toţi locuitorii ţării circulau, trebuiau să supravieţuiască, prin „păduri de abuzuri”. Nu prea aveai cui te plânge de ele. Le îndurai şi gata. Ca replică putea fi doar o răbufnire acasă sau rostirea unor glume, dar atenţie, aici trebuia să fii atent în faţa cui le spui. Am să menţionez, fără vreo categorisire pe domenii de activitate, câteva dintre cele mai frecvente abuzuri.
-An, 1950, activistul de Partid, putea să dea buzna în casa oricui, la orice oră dorea el. Hotărât, călcând cu pantofii, bocancii murdari pe covoare. Poftiţi, tovarăşe…
-Miliţianul era în măsură să facă acelaşi lucru, cu adausul că avea şi posibilitatea să ducă pe oricine la „post”…
-Cei care veneau în felurite controale pretindeau ca la plecare să li se umple genţile cu carne, peşte, brânză, miere, vinuri, ţuici…
-În şcoli, în faţa directorilor, în 90% din cazuri, profesorii trebuiau să stea în poziţie de „drepţi”. Nu arareori, directorul era un cap pătrat, cu „studii la fără frecvenţă”, dar asta nu conta, avea Partidul în spate. După pierderea funcţiilor, aceşti indivizi deveneau, fără excepţie, „băieţi buni”, colegiali, săritori, ostili conducerii, căutând să facă uitate faptele urâte comise ani şi ani…
-Tot în şcoli, dacă erai un spirit mai independent, inspectorii, şi ei cu „studii la fără frecvenţă”, te sâcâiau cu controalele lor. Mie îmi reproşau că nu vorbesc suficient de Ceauşescu. Predând epoca de piatră, ce să fii spus despre el?
-La mare, în nu puţine cazuri, românii, bineînţeles, cu copii cu tot, erau scoşi din anumite hoteluri pentru a li se face loc turiştilor străini. „Ai noştri”, fără scuze, explicaţii, erau direcţionaţi spre cazări evident mai proaste, unde ceva, în mod obligatoriu nu funcţiona… robinetele de apă caldă, sistemul de iluminat, vreun calorifer…
– Pe tren, în intervalul Orşova-Turnu-Severin, prietenii ştiu de ce, pe lângă personalul C.F.R., făceau controale şi antipaticii ofiţeri de miliţie. Dacă acestora nu le convenea vreo „mutră”, vezi Doamne, în vigilenţa lor având suspiciuni, îl obligau pe respectivul cetăţean să-şi desfacă în faţa lor bagajele…
– În „Epoca de Aur”, repriza a doua, anii 1981-1989, mizeria alimentară creştea de la o zi la alta. Salamul prost, pâinea tare, laptele asemeni unui zer, totul porţionat, se procurau prin gimnastica numită „statul la cozi”. Nu lipseau în atari circumstanţe ghionturile, vorbele grele, intratul în faţă, exclamaţii de genul… „nu pingeţi aşa che me sufoc”…
Pentru cei „aleşi”, prin variatele mecanisme ale abuzului, erau prăvălii speciale unde se găseau de toate. Unora, mai mari în grade, proviziile li se aduceau acasă…
-Un secretar cu propaganda, bătut în cap, pe numele său Marin Iordache, având terenul de acţiune aici, la Timişoara, graţie funcţiei avute, a reuşit să impună în repertoriul teatrului o piesă proprie, bătută, de asemeni, în cap. Ceva cu fascişti şi comunişti…
Aşa s-a trăit zeci de ani cu abuzurile în spate. Încasând neîncetat aceste lovituri, neputându-le para, în sufletele multora dintre noi s-a instalat „urâtul”, multiform, disponibilitatea de-a comite pe mai departe abuzuri. Nu trebuie să se mire nimeni că nu o mai terminăm cu tribunalele. Fiind acum mai lberi, deformaţi moral, abuzăm, înşelăm, furăm. Evident, nu toţi, dar mult prea mulţi.