A venit primăvara, se oprește furnizarea căldurii în Timișoara

637

Caloriferele timișorenilor care sunt racordați la Colterm se răcesc. Regia de termoficare a decis să oprească furnizarea agentului termic pentru că temperaturile au crescut și a venit primăvara.

”Având în vedere prognozele meteo valabile pentru următoarea perioadă, conform cărora temperaturile diurne vor depași 20 de grade și cele nocturne vor crește la peste 10 grade, COLTERM anunță încheierea sezonului de încălzire 2018-2019.

Astfel, începând de astăzi, 24 aprilie 2019, ora 9, a fost întreruptă furnizarea încălzirii din sistemul centralizat de distribuție pe raza municipiului Timișoara”, anunță Colterm.

În cazul în care, în următoarea lună, temperaturile exterioare vor înregistra valori scăzute, care ar afecta confortul termic al clienților, Colterm poate relua, conform regulamentului de furnizare, livrarea încălzirii.

”Sfătuim consumatorii de energie termică în sistem centralizat, care au posibilitatea, să-și izoleze sistemele interioare de încălzire, astfel încât acestea să rămână pline cu apă, pentru a evita coroziunea interioară a acestora.

În speranța că am reușit să asigurăm și în acest sezon de iarnă confortul termic necesar tuturor clienților, vă recomandăm ca pe timpul verii să efectuați lucrările necesare în vederea creșterii eficienței utilizării energiei termice în imobile. De asemenea, vă reamintim că secialiștii companiei noastre vă stau la dispoziție pentru consultații în privința îmbunătățirii instalațiilor interioare sau eficientizării funcționării acestora, având și posibilitatea punerii acestora în practică, la cele mai bune prețuri”, mai aflăm de la regia de termoficare.

Cei care doresc să afle detalii despre serviciile oferite de COLTERM S.A. o pot face la punctele de lucru din cele două mall-uri, la sediul central al societății de pe strada Joseph Lonovici nr. 4 sau pe www.colterm.ro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.