Familia unui bărbat de 80 de ani din Sântandrei, județul Hunedoara, a anunțat dispariția acestuia, principala bănuială fiind că bătrânul a căzut în apele reci ale pârâului Cerna, care curge în apropierea locuinței. Pe malul apei, rudele bătrânului au găsit șapca purtată de acesta și au anunțat imediat autoritățile, scrie hunedoaralibera.ro.
De urgență, au fost alertate echipajele de scafandri și canin ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara care s-au deplasat la locul indicat.
Bebe, câinele de serviciu al pompierilor hunedoreni, a adulmecat șapca bătrânului și a început căutarea. S-a oprit după aproximativ 3 kilometri în dreptul unui stăvilar contsruit de castori. Aici au intrat în rol scafandrii inspectoratului, care în ciuda temperaturii scăzute de afară și a apei, au demarat operațiunile de căutare. La o adâncime de peste doi metri sub apă, scafandrii au descoperit trupul bătrânului prins într-o scorbură.
Bebe este al doilea câine din România, antrenat în structurile Ministerului Afacerilor Interne, care a reușit să detecteze mirosul cadaveric de sub apă, chiar dacă nu a făcut pregătire specifică pentru astfel de misiuni.
Bebe, „camaradul” pompierilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, a demonstrat, încă o dată, că este unul dintre cei mai pricepuţi câini de salvare din ţară. El a fost medaliat cu bronz la o competiţie canină în cadrul căreia s-au întrecut cei mai buni câini ai forţelor Ministerului Afacerilor Interne (MAI) din toată ţara.
În 2014, pe când era doar un pui, Bebe a fost diagnosticat cu insuficienţă hepatică, însă dorinţa lui de a trăi, dar şi grija pompierilor hunedoreni care l-au îngrijit şi au plătit din banii lor tratamentul, l-au ajutat să învingă boala.