A sfidat orice convenţie sau regulă! Marta Trancu-Rainer, prima femeie chirurg din România, medicul curant al Reginei Maria

1261

Emanciparea femeilor din România a început în secolul al XIX-lea, istoria fiind plină de reprezentate ale sexului frumos remarcabile care au schimbat lumea în care trăim prin faptele lor deosebite, prin puterea şi curajul lor. Una dintre ele este şi Marta Trancu-Rainer, prima femeie chirurg din România

Fiica unor negustori armeni cu stare, Lazăr Trancu şi Ana Ciomac, sora lui Grigore Trancu-Iaşi, Marta s-a născut în Târgu Frumos, în 1875. Punând mare preţ pe educaţie, atât ea, cât şi fratele ei, îşi construiesc cariere strălucite, cu care vor face istorie, fratele ei fiind politicianul Grigore Trancu – Iaşi.

A urmat cursurile Institutului Liceal de Domnișoare din Iași până în anul 1894, apoi cursurile Facultății de Medicină din Iași, de unde, după ce a absolvit facultatea, vine în București pentru a-și îmbunătăţi cunoștințele în medicină. Era hotărâtă să reuşească într-o lume a bărbaţilor! Ştia că va fi greu, aproape imposibil, dar ambiţia şi dragostea pentru oameni nu au lăsat-o să cedeze.

BĂRBAŢII DIN BREASLĂ, PRIMUL OBSTACOL!

Urmează un curs de specializare la Spitalul Coltea, unde studiază anatomie patologică cu Victor Babeș. Aici, începe să fie „vizibilă”. Obține, prin concurs, o poziție de medic secundar în chirurgie.

Aşa cum era de aşteptat, colegii se opun. După ce pierde poziţia de chirurg din cauza faptului că e FEMEIE, reuşeşte să profeseze.

Şi succesul nu se opreşte aici. Îşi întâlneşte dragostea vieţii, iar în 1903 se căsătoreşte cu  Francisc I. Rainer, celebrul anatomist şi antropolog, întemeietorul Institutului de Antropologie din România. A fost singurul care a iubit-o, a înţeles-o şi a ajutat-o. Un an mai târziu, se naşte Sofia, singurul copil al cuplului, scrie a1.ro.

Pentru Marta, Primul Război Mondial a însemnat un pas uriaş în carieră. Devine medic militar, primeşte rangul de maior şi reuşeşte să conducă în paralel Spitalul Colțea, cel al „Şcolii de Poduri şi Şosele”, precum și Spitalul de Chirurgie instalat în Palatul Regal, spital întemeiat la cererea Reginei Maria. „Cele două erau mereu împreună în marile spitale şi în spitalele de campanie, în mijlocul răniţilor de război” (dr. V.T. Terenţiu).

În 1916, Marta Trancu Rainer devine medicul curant al reginei Maria. Va deveni apoi medicul curant al fiicelor acesteia, mai ales a principeselor Mărioara și Ileana.

Marta Trancu-Rainer era adesea chemată la Palatul Regal de pe Calea Victoriei sau la Palatul Cotroceni prin scrisorile trimise de Regina Maria prin doamnele sale de onoare, ale casei M.S.Reginei. Într-o astfel de scrisoare trimisă de Regina Elena la 26 ianuarie 1943 aflăm:
„Scumpă doamnă Rainer, M.S.Regina mă însărcinează a vă ruga să veniți sâmbătă, 27 ianuarie, la ora 3 la Palatul Cotroceni pentru a vă consulta. Primiți vă rog scumpă Doamnă Rainer amicițiile mele. Adela Cantemir.”

Citește mai multe AICI

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.