Caz şocant în Petroşani. Un bărbat şi-a abandonat fiica însărcinată în maşina răsturnată, în urma unui accicent provocat de el.
Tânăra de 20 de ani, deşi captivă în autoturismul de teren, a fost transportată la spital, însă rănile au fost uşoare. În urma cercetărilor, oamenii legii au descoperit că la volan s-a aflat tatăl fetei, care nu poseda permis de conducere.
Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere a unui autoturism fără a poseda permis de conducere, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, a informat IPJ Hunedoara, potrivit Ziarului Hunedoreanului.