-4.9 C
Timișoara
duminică 22 decembrie 2024

A murit un alt actor legendar din generația de aur

Actorul Jean-Louis Trintignant, personalitate marcantă a cinematografiei şi teatrului francez, a încetat din viaţă vineri, la vârsta de 91 de ani, a anunţat soţia sa, Mariane Hoepfner Trintignant, într-un comunicat transmis agenţiei AFP.

Actorul, care a jucat în filme precum „Et Dieu… créa la femme” şi „Amour”, a murit „liniştit, de bătrâneţe, în această dimineaţă, la el acasă, în Gard, înconjurat de apropiaţi”, a precizat soţia sa.

Cu o voce inconfundabilă şi o prezenţă magnetică, nuanţată de melancolie, Jean-Louis Trintignant a avut o carieră ce s-a întins pe parcursul unei jumătăţi de secol, timp în care a interpretat aproximativ 160 de roluri în teatru şi cinematografie.

Trintignant a intrat în istoria cinematografiei cu „Un homme et une femme” de Claude Lelouch – Palme d’Or la Cannes în 1966 -, a câştigat premiul pentru interpretare la Cannes pentru „Z” de Costa Gravas în 1969 şi un César pentru cel mai bun actor datorită rolului din „Amour”, în regia lui Michael Haneke, în 2013.

 

Sursa: https://www.agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Solstițiul de iarnă – despre această zi și explicațiile știinfice din spatele fenomenului

Data de 21 decembrie marchează solstițiul de iarnă. Această zi va fi cea mai scurtă din an, iar noaptea va fi cea mai lungă....

La Spitalul Județean din Timișoara ar putea fi construit un nou corp de clădire. Consiliul Județean așteaptă să primească bani de la Guvern

La Spitalul Județean din Timișoara, ar putea fi construit un nou corp de clădire. Consiliul Județean a depus o solicitare de finanțare care urmează...

Citește și :