A murit Manuel Noriega, fostul dictator panamez

179

Gen. Manuel Noriega back in the day (August, 1989).

Fostul dictator panamez Manuel Noriega, care era spitalizat din martie ca urmare a unei tumori cerebrale, a decedat în noaptea de luni spre marți, la vârsta de 83 de ani, în spitalul Santo Tomas din Ciudad de Panama.

„Dl. Noriega a murit în această noapte”, a declarat pentru France Presse secretarul de stat pentru comunicare Manuel Doninguez.

Potrivit Reuters, și președintele Nicaragua, Juan Carlos Varela, a anunțat pe contul său de Twitter că Noriega a încetat din viață.

Manuel Noriega a fost pentru mult timp şeful serviciilor de informaţii, în timpul mandatului lui Omar Torrijos, preşedintele panamez care a reuşit, în 1978, sa redobândească autoritatea asupra Canalului Panama, deţinută până atunci de SUA. Dupa ce Torrijos a murit într-un misterios accident de avion, în 1981, Noriega a preluat funcţia supremă.

Născut în Ciudad de Panama (Panama City), Noriega a fost un soldat de carieră format la Școala Militară din Chorrillos din Lima, Peru. El a urmat, de asemenea, o formație specială pentru agenți de informații și contrainformații la School of the Americas în cadrul U.S. Army’s Fort Gulick in Zona Canalului Panama în 1967, precum și un curs de operatii prihologice la Fort Bragg, Carolina de Nord. El a intrat în Garda Națională a Panama în 1967 și promovat locotenent în 1968. În lupta pentru putere care a urmat, inclusiv în tentativa de lovitură de stat din 1969, Noriega l-a sprijinit pe Omar Torrijos. A fost promovat locotenent-colonel și a fost numit de către Torrijos șef al serviciului de informații militare. Noriega susține că, în urma instrucțiunilor date de Torrijos, el a negociat o amnistie pentru aproximativ 400 de luptători de gherilă, cărora le-a permis să se întoarcă din exilul în Honduras si Costa Rica.

Torrijos a murit într-un accident de avion pe 31 iulie 1981. Colonelul Roberto Diaz Herrera, un fost asociat al lui Noriega, a susținut că adevărata cauză a accidentului a fost o bombă și că Noriega a fost în spatele asasinatului.

Omar Torrijos a fost urmat în funcția de Comandant al Gărzii Naționale din Panama de către colonelul Matthew Flores Aguilar. Un an mai târziu, Flores Aguilar a fost urmat de Rubén Dario Paredes, iar Noriega a devenit șef de personal. Garda Națională a fost redenumită Forțele de Apărare Panameze. Paredes a demisionat din funcția de comandant pentru a candida la președinție, cedând postul de comandant al Forțelor de Apărare lui Noriega.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.