O șoferiță româncă de TIR a murit în Franța, în cabina camionului făcută praf pe autostradă. Lucreția era mama a trei copii și lucra în echipaj cu soțul ei, care era la volan în momentul accidentului.
Un teribil accident a avut loc luni după-amiază pe autostrada A36 din Franța, în apropiere de Mulhouse, o șoferiță de TIR româncă murind pe loc. La volanul camionului era soțul ei Marius, care nu a văzut la timp un blocaj în trafic și a intrat direct în semiremorca unui camion oprit cu avariile pornite în fața lui.
Imapctul a fost teribil, cabina TIR-ului în care se aflau cei doi români fiind distrusă complet. Lucreția a murit pe loc, în vreme ce soțul ei a supraviețuit, dar a fost preluat de medici în comă, de pe șosea.
Lucreția și Marius aveau trei copii, cel mai mic de 4 ani, cel mai mare în clasa a șaptea. Originari din Rebra, județul Bistrița, cei doi veneau spre România, cu mărfuri alimentare, fiind angajați ai unei firme bistrițene de transport. Nu erau singurul camion al acelei firme în tranzit în acel moment, fiind însoțiți de alte două camioane.
„Sunt în stare de șoc! Dragă noastră colegă Lucreția, ai plecat în ultima ta cursă. Ai plecat spre ultimul tău drum! O inimă bună a încetat să mai bată,un suflet mare s-a ridicat la cer, lăsând în urmă un gol imens în sufletele celor dragi și o nemărginită durere!
Ne rugăm pentru soțul tău să scape cu viață și să fie bine să poată ajunge acasă la cei 3 copilași care îl așteaptă! Draga mea Lucreția ….nu pot să cred așa ceva! Erai atât de tânără!”, a scris pe Facebook o prietenă a șoferiței românce.
Sursa: observator.tv