Ioan Precup din Sibiu a povestit cum mama lui a ajuns să moară cu zile din cauza durerilor puternice pentru că nu a fost internată în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sibiu. Mama lui a căzut, a avut dureri mari şi bărbatul a chemat salvarea. Femeia a ajuns la spital cu salvarea.
„Acolo, pe ieşirea aia de la urgenţă scria şi să facă un RMN. După două zile iar o durea, tare, tare, îi dădeam nişte medicamente de calmare dar nu-şi făceau niciun efect, m-am dus iar la urgenţă, au băgat-o înăuntru, m-au sunat, i-au făcut o injecţie şi au zis domnule, mergeţi şi faceţi un RMN”, spune Ioan Precup, fiul femeii decedate.
Femeia a făcut RMN-ul la o clinică privată, pentru că la stat ar fi avut şansa să-l facă peste câteva luni.
RMN-ul a arătat că este vorba despre o fractură lombară.
„Nu au ţinut-o deloc la urgenţe, au dat-o acasă de fiecare dată. Doamnă, de durere moare, am şi spus, doamnă, moare de durere femeia asta. O zis că nu, păi ce, să o duc în policlinică. M-am dus în policlinică, au spus că abia la sfârşitul lui aprilie mă programează la neurochirurgie. Doamnă, moare, uitaţi, aici e rezultatul, nici nu au vrut să discute cu mine, acasă i-am dat medicamente încontinuu dar nu prea îşi făceau efectul”, spune Ioan Precup, fiul femeii decedate.
După mai multe zile de agonie, femeia s-a stins acasă
Medicii chemaţi de urgenţă nu au mai putut să o salveze.
„Am sunat salvarea, cea de la 112 mi-a zis să o pun jos pe podea, să-i fac masaj la piept, apoi a venit salvarea, i-au făcut încă o jumătate de oră resuscitarea, dar, nu mai, a murit. Asta mi-au spus, că nu se internează, că-i în carantină, că-i…, asta mi-au spus”, povesteşte Ioan Precup, fiul femeii decedate.
Conducerea spitalului judeţean din Sibiu nu ne-a oferit un punct de vedere legat de această situaţie. Cei care apără drepturile pacienţilor au fost sesizaţi în legătură cu acest caz.
„Era o urgenţă, din păcate la un moment dat, cei din secţiile de primiri urgenţe erau nevoiţi să trimită acasă. Capacitatea secţiilor este diminuată şi unităţile de primiri urgenţe nu pot interna, de multe ori chiar există o criză de specialişti”, spune Vasile Barbu, Preşedinte Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor.
Din păcate, nu este singurul caz de acest fel. Mulţi pacienţi sunt puşi acum în situaţia de a nu mai putea face operaţiile de care au mare nevoie.