4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

A murit Boutros Boutros-Ghali, fostul secretar general al ONU

Boutros Boutros-Ghali, un nume de referinţă pe plan internaţional, fost ministru de Externe al Egiptului, secretar general ONU şi secretar general al Organizaţiei Francofoniei, s-a stins din viaţă, marţi, la vârsta de 93 de ani. Decesul a fost anunţat în cadrul Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite.

Timp de 14 ani, cât a exercitat funcția de ministru de Externe al Egiptului, a jucat un rol-cheie în semnarea acordurilor de pace egipteano-israeliene de la Camp David (1978) și a tratatului de pace din 1979.

A fost primul reprezentant african desemnat la conducerea Organizației Națiunilor Unite. Cât timp a fost la conducerea ONU, în perioada 1992-1996, pe plan mondial au avut loc evenimente precum genocidul din Rwanda, războiul civil din Angola și războaiele din fosta Iugoslavie, ceea ce a făcut ca şefia sa să facă obiectul unor controverse. Și-a încheiat mandatul la ONU la sfârşitul lui 1996, după ce SUA și-au utilizat dreptul de veto la renominalizarea lui Boutros-Ghali pentru al doilea mandat, precizează Agerpres.

În noiembrie 1997, Boutros Boutros-Ghali a fost numit secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei, până în 2002.

Boutros-Boutros Ghali a fost distins cu numeroase titluri, ordine și medalii conferite de peste 25 de țări, a ținut prelegeri de drept internațional și de relații internaționale despre Orientul Apropiat și drepturile omului la universități din Africa, Asia, Europa, America Latină și America de Nord şi a publicat numeroase tratate de relații internaționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

A început recepția Liceului Waldorf

La doi ani de la startul construcției de la zero, Primăria Municipiului Timișoara a început recepția Liceului Waldorf, prima școală nouă din Timișoara de...

FOTO – VIDEO | Gala Timișoara 35 – despre cum Revoluția din 1989 i-a unit pe etnicii maghiari și români pentru un singur scop

Sâmbătă a fost o seară de excepție la Centrul Reformat „Noul Mileniu”. Gala Timișoara 35 a găzduit invitați de vază:  Președintele Ungariei Sulyok Tamás,...

Citește și :