Postul Crăciunului este al doilea ca importanță după postul Paștilor, începe pe data de 15 noiembrie și se încheie pe 24 decembrie.
„Postul Crăciunului este primul post din anul bisericesc și ultimul din anul lumesc. Din rânduielile bisericești aflăm că se lasă de sec în seara zilei de 14 noiembrie, însă, când această dată cade miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte. Acest post se încheie pe 24 decembrie. Prin durata lui de 40 de zile, ne amintim de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatra ale Tablelor Legii. Astfel, creștinii postind 40 de zile, se învrednicesc să primească pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat și născut din Fecioara Maria”, potrivit crestinortodox.ro.
În cele 40 de zile, cei care postesc pot mânca doar produse vegetale, fără carne și produse lactate, iar în toate zilele de sâmbătă și duminică au dezlegare la pește.
Unul dintre obiceiurile din perioada postului este spălarea veselei cu cenușă sau leșie, ca să nu mai aibă nicio urmă de carne sau derivate ale acestor produse.
În postul Crăciunului, fetele nemăritate trebuie să adune câte o surcină în fiecare zi a postului, iar în Ajunul Crăciunului vor fierbe crupe fără sare. Aceste crupe, după ce sunt fierte, le vor pune pe masă pentru ca seara venind umbra ursitorului lor, pe cahla, să aibă ce ospăta.
Totodată se obișnuiește ca la intrarea în postul Crăciunului, mai exact după Lăsatul Secului, toate oalele să fie puse cu gura în jos, pentru ca membrii casei să fie feriți de orice pagubă sau boală.
O superstiție a postului Crăciunului ne spune că dacă în postul Crăciunului e vreme „moale”, atunci la primăvară vor fi multe ploi.
În postul Crăciunului vor începe și șezătorile, unde femeile, dar și fetele tinere, se vor întâlni pentru lucru, în același timp combinând munca cu distracția.