A început lupta electorală! Primele afişe, lipite la miezul nopţii – VIDEO

757

Campania electoală pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie a început, oficial, în noaptea de joi spre vineri. La ora 24:00 reprezentanţii principalelor partide politice din Timişoara au ieşit în centrul oraşului pentru a lipi primele afişe electorale.

Membri PSD s-au adunat în faţa Filarmonicii Banatul, la miezul nopţii, unde şi-au pus primul material electoral.

psd-a-lipit-afise-5

„Intrăm într-o lună de campanie în care, așa cum am spus, ne așteptăm să prezentăm proiecte. Sper ca, împreună cu prietenii și colegii mei, cu echipa PSD Timiș, să ajungem în cât mai multe case, să vorbim cu cât mai mulți oameni, astfel încât toate argumentele noastre, toate proiectele pe care le avem pentru Timiș să poată să fie cunoscute. Am format o echipă în adevăratul sens al cuvântului, oameni care vor aduce un plus în Parlamentul României, oameni tineri, oameni dinamici, care doresc să demonstreze că încrederea pe care în mod sigur o vor primi din partea cetățenilor județului Timiș va fi justificată”, a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele PSD Timiş.

Concomitent, reprezentanţii PNL au ieşit în Piaţa Victoriei şi liderul liberal, Nicolae Robu, a fost cel care a lipit primul afiş.

campania-electorala-afise

„Ne prezentăm în fața cetățenilor cu candidați credibili, valoroși, cu oameni în care cetățenii își pot pune speranțe că vor face ce trebuie pentru un mai bine al societății românești. Noi nu doar am vorbit despre schimbare, chiar am făcut o schimbare radicală în ceea ce privește configurația listelor din proprie inițiativă, înțelegând ce dorește societatea românească. O avem la Senat pe președintele PNL, Alina Gorghiu, și suntem convinși că prezența dânsei în această postură îi va determina pe timișeni să vină cu încredere la vot în număr mult mai mare”, a spus Nicolae Robu, preşedintele PNL Timiş.
După liberali, Piaţa Victoriei a fost luată de PMP. Membri partidului lui Băsescu au început şi ei, optimişti, campania electorală.

“Avem o medie de vârstă de 36 de ani la Camera Deputaților, iar la Senat, unde media de vârstă este de 41 de ani, toți cei de pe listă sunt oameni noi în politică. Am încercat să avem un mix de oameni noi în politică, dar care au în spate profesii onorabile, în care au realizat ceva, și oameni cu experiență, cei mai buni. Sunt absolut convinsă că vom obține un scor mult mai bun decât la alegerile locale și să avem un cuvânt puternic atât în administrația locală, cât și în administrația națională”, a declarant Roxana Iliescu, preşdintele PMP Timiş.

campanie-electorala-afise-pmp

Timp de o lună, până în 10 decembrie, partidele politice vor încerca să îi convingă pe cetăţeni să pună ştampila pe sigla lor. Apoi, în 11 decembrie, algătorii sunt aşteptaţi la urne. Atenţie! La alegerile parlamentare nu se votează candidatul ci partidul care l-a pus pe listă. De asemenea, românii pot vota numai în localităţile de domiciliu, iar cei stabiliţi în străinătate pot să îşi exprime dreptul constituţional prin corespondenţă sau la sediile ambasadelor şi consulatelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.