A ieșit la pescuit, dar nu s-a mai întors acasă. Tragedie pe lacul Cinciș!

659

Un bărbat de 60 de ani este căutat de aseară, după ce a căzut în apele adânci ale lacului Cinciș, din județul Hunedoara. Omul se afla la pescuit, și, la un moment dat, undița i s-a agățat. Pescarul a intrat în apă, folosindu-se de o cameră de cauciuc, pentru a elibera acul, dar „barca” s-a răsturnat, în zona de la coada lacului.

Bărbatul nu a mai putut ieși din apă, iar alți pescari au chemat de urgență salvatorii. „Căutările au început de miercuri seara, din jurul orei 20:30. Din cauza curenţilor mari şi a vizibilităţii reduse, acţiunea a fost îngreunată. Ea a fost reluată de dimineaţă cu un echipaj de scafandri din Deva şi unui de pompieri ai Detaşamentului din Hunedoara”, a declarat locotenent-colonel Mihai Dorobăţ, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

În zona în care s-a înecat hunedoreanul, adâncimea apei variază între 5 lşi 10 metri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.