Un tânăr de 28 de ani din Timiş a încercat să iasă din ţară, pe la Punctul de Trecere a Frontierei Lunga, folosind un act de identitate fals. Mai mult decât atât, pe document erau trecute date reale, dar nu ale acestuia, ci ale fratelui său. Când a ajuns la vamă, ca pasager, poliţiştii au avut suspiciuni şi au controlat atent actul de identate. Aparatura specifică a identificat imediat lipsa elementelor de siguranţă ale unui act de identitate autentic.
„Tânărul a declarat că fusese cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni rutiere şi nu deţinea permis de conducere, fapt pentru care a considerat că e mai avantajat dacă foloseşte identitatea fratelui său. În acest sens, si-a procurat documentul fals de la un cetăţean român a cărui identitate reală nu o cunoaște, plătind suma de 400 de euro”, transmit frontieriștii.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei tânărului şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, fals privind identitatea, precum și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.