-1.9 C
Timișoara
marți 16 decembrie 2025

A fost stârpit încă un cuib insalubru din Timișoara FOTO

Poliția Locală Timișoara a organizat în dimineața zilei de 10 iunie, pe str. Sulina, o acțiune pentru identificarea și luarea măsurilor legale în cazul a 23 de persoane care locuiau într-o clădire dezafectată aparținând domeniului public, unde se afla inclusiv un număr mare de minori.

Pe lângă măsurile de scoatere din Timișoara a persoanelor din alte localități, s-a luat și măsura implicării instituțiilor abilitate în reintegrarea minorilor care trăiau în condiții insalubre.
Astfel, în urma verificărilor, au fost identificați un număr de 15 minori.
Unul dintre aceștia, un tânăr de 17 ani, a fost preluat de polițiștii Secției 3 deoarece se sustrăgea cercetărilor în cazul comiterii infracțiunii de tâlhărie, fiind predat ulterior polițiștilor din cadrul Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara pentru continuarea cercetărilor.
De altfel, printre minori se află inclusiv cei sesizați de cetățeni ca făcând parte dintr-un grup suspect de comiterea unor fapte de natură penală precum furturi, tâlhării în zona Dâmbovița și în apropierea unor centre comerciale.

Astfel de acțiuni au mai fost organizate zilele trecute de polițiștii locali și în zona Grigore Alexandrescu – Torontalului și Aradului, precum și în alte locații.
Cetățenii care cunosc astfel de zone în care se aciuiază persoane fără adăpost, care fac mizerie și creează disconfort pot sesiza aceste aspecte la Dispeceratul Poliției Locale Timișoara 0256.968 sau pe adresa de email contact@politialoctm.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Are Dominic Fritz zilele numărate în fruntea USR? O declarație care spune multe despre situația în care acesta se află

Se „coace” răsturnarea lui Dominic Fritz de la șefia USR! Surse ale STIRIPESURSE.RO au dezvăluit ce se ascunde în spatele ultimei măsuri anunțate de liderul partidului. Candidatul...

Universitatea Politehnica Timișoara, din nou printre laureații Premiilor Academiei Române

Universitatea Politehnica Timișoara confirmă și în acest an statutul său de reper al excelenței academice și științifice din România. Cadre didactice ale UPT se...

Citește și :