A fost selectat modelul biletului unic de intrare în trei muzee din Timișoara

106

Muzeul Național de Artă Timișoara a selectat designul biletului unic de intrare pentru cele trei muzee din orașul de pe Bega aflate în subordinea Consiliului Județean Timiș.

”Din cele 22 de proiecte depuse câștiga numărul 14 (Spinochi Csilla-Cristina), cu 68 de puncte din totalul maxim de 100 de puncte, acordate de către juriul format din 8 persoane: 2 cadre didactice ale programului de studii Design, al Facultății de Arte și Design, UVT (prof univ dr Camil Mihăescu, conf univ dr Eduard Jakabhazi), 2 cadre didactice ale programului de studii Grafică (prof univ dr Adriana Lucaciu, conf univ dr Remus Rotaru), 1 reprezentant pe comunicare al Consiliului Județean Timiș (Loredana Lungu), 3 manageri de muzee (MSB, Dan Radosav, MNaB, Claudiu Ilaș, MNArT, Filip Adrian Petcu)”, anunță Muzeul de Artă.

Cu acest bilet, timișenii și toți turiștii vor putea să intre în Muzeul de Artă, Muzeul Național al Banatului și Muzeul Satului Bănățean. Autoritățile județene au decis să creeze tichetul unic pentru a facilita vizitarea spațiilor de expoziție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.