A fost rupere în supermarketuri! Ce-au descoperit în magazine inspectorii ANPC

223

Peste 22 de tone de peşte şi produse din peşte necoforme au fost retrase din mai multe magazine din judeţul Constanţa şi regiunea Bucureşti-Ilfov, iar pentru o cantitate de 4,4 tone s-a dispus oprirea temporară de la comercializare, a anunţat, marţi, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

În cadrul acţiunii de control de pe raza judeţului Constanţa a fost retrasă de la comercializare o cantitate de 20 de tone de peşte şi produse din peşte, cu o valoare de 643.186 lei şi au fost sancţionaţi operatori economici precum: Auchan România, Fisher Group, Telecamir.com, Miricos SRL, Selgros Cash&Carry, Metro Cash&Carry, Carrefour, Kaufland Romania.

De asemenea, în regiunea Bucureşti-Ilfov, în urma controalelor pe trasabilitate, a fost retrasă o cantitate de circa două tone de peşte şi produse din peşte, fiind aplicate 41 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 460.000 lei şi 5 avertismente.

ANPC precizează că în total, din magazinele celor două zone controlate, s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a unei cantităţi de 22.733 kilograme de peşte şi produse de peşte, în valoare totală de 707.156 lei şi oprirea temporară de la comercializare a cantităţii de 4.410,5 kilograme de peşte şi produse de peşte, în valoare de 129.706 lei.

Printre abaterile constatate de inspectorii ANPC se numără: comercializarea de peşte şi produse de peşte congelate cu gheaţă suplimentară în ambalaj, produsele având aspect de bloc compact;comercializarea de peşte şi produse de peşte congelate cu acumulare cantitativă de gheaţă şi arsuri de congelare; peşte şi produse de peşte congelate în ambalaje depreciate; comercializarea de peşte şi produse de peşte care prezentau decolorări, miros specific, suprafaţă acoperită cu mucus şi modificări organoleptice; comercializarea de produse cu data durabilităţii minimale depăşită; depozitarea fără a se respecta condiţiile de temperatură menţionate pe etichetă produsului şi/sau fără existenţa stratului de fulgi de gheaţă protector.

De asemenea, unele produse nu aveau informaţii referitoare la modul de capturare şi denumirea ştiinţifică a produselor comercializate şi la faptul că peştele şi produsele din peşte fac parte din categoria alimentelor alergene, în timp ce pe alte produse preţul nu era indicat corespunzător.

„Cel mai important aspect este faptul că în urma acestei acţiuni de control a fost abrogat Ordinul nr.100/2004 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare care stabileşte condiţiile suplimentare privind controlul sanitar veterinar al produselor din pescuit, crustaceelor, moluştelor, gasteropodelor şi batracienilor, destinate comercializării directe către consumatorul final sau procesării în alimente pentru consum uman, care stabilea că pentru peştele provenind din România timpul scurs din momentul pescuitului şi până la comercializarea efectivă va fi de maximum 48 de ore (în sezonul răcoros se poate prelungi la 72 de ore), în timp ce pentru peştele provenind din spaţiul intracomunitar este de până la 21 de zile. Peştele este unul din alimentele esenţiale, susceptibil de alterare rapidă, motiv pentru care condiţiile de depozitare şi comercializare trebuie respectate cu stricteţe, altfel comercianţii pot risca să pună sănătatea sau chiar viaţa consumatorilor în pericol. Acesta este motivul pentru care ANPC derulează frecvent acţiuni de control care vizează peştele şi produsele de peşte. Nu vom permite niciunui comerciant nicio greşeală în acest domeniu, viaţa şi sănătatea consumatorilor sunt mult mai importante decât orice pentru noi”, a declarat Horia-Miron Constantinescu, preşedintele ANPC.
Sursa: bugetul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.