A fost, cândva, o fabrică… De la faimă la ruină

Când călătoreşti de la Deva la Lugoj sau Timişoara, prima localitate, după ce cobori dealurile Coşavei şi Coşeviţei, e comuna Margina, prima comună din judeţul Timiş, în care faima anilor comunismului era Fabrica de Oţet.

Fabrica a fost construită în secolul al XIX-lea, în Margina-Colonie, în apropierea şoselei şi a căii ferate ce leagă Deva de Lugoj, pe timpul Imperiului Austro-Ungar.

Atât calea ferată, cât şi şoseaua au reuşit, în scurt timp, să atragă investitorii străini. Aşa se face că, pe la 1910, Societatea Rozskatol din Budapesta cere unei firme germane să elaboreze un plan de construcţie a unei fabrici de distilare chimică a lemnului de fag şi să înceapă construcţia acesteia. După doi ani de la începerea lucrărilor fabrica intra în funcţiune, și așa avea să rămână până la sfârşitul Primului Război Mondial. În vremea respectivă era emblema estului imperiului, aprovizionând cu oţet din lemn de fag întreg teritoriul austro-ungar. După trecerea războiului şi aranjarea lucrurilor, în 1921 fabrica îşi reia activitatea, însă, din nou, producţia este stopată datorită intervenţiei Prinţului Sturdza, pe motiv că producerea unui astfel de produs din lemn de fag ar fi nociv.

Fabrica se retehnologizează, prin achiziționarea unei instalaţii de producere a oţetului din vin, precum şi prin înființarea unei secţii de conserve şi murături.

Odată cu trecerea puterii la comunişti, fabrica îşi întrerupe activitatea, iar din 1947 intră sub umbreala întreprinderii Solventul din Timişoara, fiind naţionalizată, în 1948, sub denumirea de Distileria de Lemn Severin, cu un număr de 600 de salariaţi.

Anul 1990 prinde fabrica în plin proces de retehnologizare, însă schimbarea regimului comunist în democrat o duce în declin din toate punctele de vedere, şi, aşa cum s-a întâmplat cu toate fabricile din România, în scurt timp e vândută la fier vechi, în ziua de azi ajungând o ruină.

Ceea ce cândva a fost faima Imperiului Austro-Ungar a ajuns ruina unui sistem comunisto-democratic, un sistem distrugător şi falimentar, bazat pe îmbogăţirea propriului buzunar.

Doar câțiva localnici își mai amintesc de fabrica ce avea, cândva, 1.000 de angajaţi şi mai multe sectoare de activitate: distilarea uscată a lemnului și  transformarea în alcool metilic. Tot la Margina se fabrica şi mangalul de retortă.

Alcoolul metilic era transformat  în acetat de metil şi în esenţă de oţet: „glacial”, de 99%, alimentar, de 80%, care se dilua, şi oţetul de 9 grade, cel de pe rafturile magazinelor.

Prin anii 1980, la Margina se produceau solvenţi organici, personalul muncitor număra 800de oamenei, iar cel tehnic, 100, plus personalul TESA.

Mangalul ce se producea la Margina era de o puritate ieşită din comun, fapt care îl făcea cunoscut şi în afara ţării, din el producându-se gudroanele, fiind recomandat şi la odorizarea frigiderelor.

Utilajele folosite în fabrică erau din cupru care, la majoritatea dintre ele, avea o puritate de 90%, iar greutatea acestora depăşea 200 tone.

Un muncitor ajuns la ultima categorie câştiga 3.000 lei pe lună, iar un inginer, 3.500–4.000 lei, plus sporurile şi orele de noapte.

Deoarece fabrica lucra cu curent electric încă de la 1935, întreaga zonă a fost electrificată, chiar şi cea a Făgetului, patronatul interesându-se ca nimănui să nu îi lipsească ceva.

Atunci, fabrica era o emblemă pe harta ţării, iar acum este o ruină, alături de alte ruine care, şi ele, cândva, au fost mândria acestei ţării.

 Mihaela Păunescu