A fost adoptat noul regulament de funcționare a teraselor în Timișoara

71

Noul regulament de funcționare a teraselor de pe domeniul public a fost aprobat aseară de Consiliul Local, urmând ca el să își facă efectele din 15 septembrie.

Propunerea inițială de regulament, care lovea puternic în antreprenorii din Horeca, a fost modificată de primarul Dominic Fritz în urma dezbaterii publice organizate înainte de votul din Consiliul Local. Astfel, pe masa consilierilor locali a ajuns o propunere de regulament îmbunătățită în favoarea patronilor de terase. Una dintre cele mai importante modificări a vizat orarul de funcționare.

“Ce duce la dezbateri cele mai aprinse este orarul de funcționare, unde propunerea actuală, dar știu că există și amendamente pe această temă, este pentru zonele istorice și malul Begăi și Complexul Studențesc, să fie orarul de funcționare până la ora 1.00, bineînțeles cu respectarea legii, a zgomotului, iar pentru celelalte zone a orașului să fie permisă funcționare a ora teraselor până la ora 23.00”, spune primarul Dominic Fritz.

La propunerea consilierului PSD Radu Țoancă, în zonele cu program al teraselor până la ora 1.00, a fost inclusă și zona Stadionului Dan Păltinișanu. Discuții intense au fost pe tema amenajării unor terase în fața unor clădiri cu fațade nereabilitate. Problema a fost ridicată de consilierul Pro România Roxana Iliescu.

“Amplasamentul unde se solicită autorizarea este în fața unei construcții care nu are acoperișul, fațada reabilitată. Sunt foarte multe clădiri care încă nu au acoperișul, fațada reabilitată, dar nu prezintă risc pentru accidente, să fie nevoie într-adevăr de o autorizație de construire pentru punere în siguranță imobil. Dat fiind faptul că n-avem niciun reper, lăsăm la nivelul arbitrariul și ar trebui să avem un reper”, spune Roxana Iliescu.

Consilierul PNL Ștefan Sandu a propus ca în zonele prin care pot trece fără restricții mame cu copii, să fie permise și terase.

“Cât timp prin fața acelui imobil trece în trotuar pe care n-avem nicio restricție de circulație, că se poate plimba o mamă cu un copil în cărucior, cred că putem sta și la terasă în condiții de siguranță. Nu cred că e mai periculos să stai la o masă pe o terasă față de o femeie care își plimbă copilul în cărucior”, spune Ștefan Sandu.

Detalii, aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.