2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

A cui e „Timișoara Capitală Culturală”? A lui Robu sau a lui Cristescu?

Ultimele zile au marcat o premieră în liniștita viață de târg provincial a Timișoarei. Primarul Nicolae Robu a ieșit în public și a fost extrem de critic față de cea mai importantă entitate a orașului din toate timpurile: „Timișoara, Capitală Culturală”. După ce primarul orașului a spus că în entitatea ce ne reprezintă la Bruxelles pentru evenimentul anului 2021 sunt prea multe lucruri neclare, drept pentru care va controla mai atent ce se petrece acolo, în nanosecunda 1 a reacției sale, presa plătiă și presa jignită au sărit la beregata lui Robu și i-au amendat decis gestul. (Prin „presă jignită”, eu înțeleg presa pe care, total aiurea, primarul a bălăcărit-o fără nicio îndrituire!)

O asemenea reacție poate fi explicată nu doar de reația lui Nicolae Robu, ci și de elemente mai puțin vizibile. Dintre care cel mai important se referă la faptul că, de mai mult timp, adevăratul șef al Asociației Timișoara Capitală Europeană nu este, așa cum ar fi firesc, Nicolae Robu, ci Emil Cristescu. Dar cine ar avea curajul iresponsabil să scrie un asemenea lucru într-un orășel aflat la cheremul multimilionarilor? Evident, nimeni. Presa știe, dar, așa cum bănuiți, nu e atât de cretină încât să spună un asemenea secret al lui Polichinelle.

Cum a reușit Emil Cristescu să confiște și acest teren simbolic al Timișoari? Simplu. În anul 2013, atunci când asociația a pornit la drum, Primăriei Timișoara nu i s-a permis să subvenționeze această asociație fiindcă Curtea de Conturi (trăiască Nea Nicu Văcăroiu și popa Ilie Sârbu) a interzis Primăriei să facă așa ceva. Drept pentru care apărut, cu banii, salvatorul Emil Cristescu care, Doamne ajută, a devenit președintele acestei organizații. (Apropo, nu cumva există două organizații Timișoara Capitală Culturală? Întreb fiindcă, dacă ar fi așa, lucrurile se complică la maximum! Și o mai întreb, aici, public, pe dna Simona Neumann dacă Emil Cristescu și-a recuperat banii. După cum o întreb de ce asocțiația s-a mutat la Consiliul Județean Timiș cu arme și bagaje? Numai fiindcă CJT e controlat de PSD?)

Desigur, toate aceste detalii pot părea dotate cu un excesiv coeficient de nervozitate. Nu e chiar așa. Oameni care înseamnă mult în viața culturală a Timișoarei au fost eliminați (da, eliminați!) din asociație și au fost anunțați de către directorul angajat al Asociației, Chris Torch, că sunt un fel de zeo barat. Nu e nicio exagerare. Au primit acest mesaj și Ovidiu Șandor, cel care a organizat cel mai amplu și important eveniment plastic la Timișoara, „Art Encouters”, și Sorina Jecza, directoarea Fundaței Jecza, și mulți alții.

Ce putem să deducem din asta? Evident, un singur lucru: că dna Neumann, pur și simplu, a privatizat asociația pe care o conduce în folosul unui interes personal. O asociație care, din păcate, nu a produs nimic notabil în anul care a trecut și care, culmea, a primit bani și s-a bucurat de o imensă încredere.

Ce e de făcut? Simplu: oamenii de cultură să nu stea în banca lor și să spună clar că ei sunt Timișoara Capitală Culturală. Și nici Cristeștii, și nici Neumannii!

 

3 COMENTARII

  1. Din păcate, Marcel Tolcea are o….URIAȘĂ dreptate!Am gresit cu…exprimarea ?No,nu-i bai!Și Educația o sa aibă ca …ministru un analfabet și agramat,chiar dacă îl cheamă. ..popa!Din păcate Timisoara și ale sale …vasta cultura și. …multiculturalitate au ajuns demult batjocura milionarilor de carton și politicienilor de…cacao!Și, din păcate, aceasta fapta nu e cuprinsa nici în vechiul cod penal nici în noul cod de ….protecție al bulibasei de Teleorman și al camarilei de fuste mereu ridicate și gata de ofranda din …psd!

  2. Interesant articol, as fi curios ce cred/spun Sandor, Jecza sau Neumann despre subiect.
    In alta ordine de idei, daca aceasta asociatie a reusit sa duca la capat candidatura in ape tulburi si fara sprijinul PMT, nu e nitel obraznic sa vina acum aceiasi PMT si sa le bage bete in roate unora care au obtinut un mare succes pentru Timisoara? Banii de la bugetul local, cei promisi pe anul trecut, i-au platit sau nu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Academia de Advocacy cere responsabilitate politică și stabilitate guvernamentală

În contextul crizei politice actuale, Academia de Advocacy face un apel ferm către partidele politice proeuropene să constituie o coaliție stabilă și să formeze...

Curtea Constituțională între statul de drept și democrația (i)liberală

Recenta decizie a Curții noastre Constituționale, de anulare a întregului proces electoral aferent alegerii Președintelui României, a trezit emoții la nivelul întregii Națiuni. Mulți...

Brumar, primul bal…

Citește și :