A anunțat disperată la 112 că i-a fost răpită fiica. Ce a urmat

119

Trei tineri din Bucureşti, bănuiţi de lipsire de libertate şi proxenetism, au fost reţinuţi la Bistriţa şi vor fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă, după ce, sâmbătă, în jurul orei 15.00, o femeie de 47 de ani, din Bucureşti, a sesizat prin 112 faptul că fiica ei, în vârsta de 28 ani, este sechestrată într-un hotel din Bistriţa.

În scurt timp, poliţiştii de la Ordine Publică au găsit-o pe tânăra de 28 de ani, împreună cu alte trei tinere, într-o cameră de hotel, în municipiul Bistriţa. Acestea au fost conduse la sediul Poliţiei, în vederea lămuririi situaţiei de fapt. Poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa au preluat cercetările în acest caz, existând suspiciuni şi cu privire la comiterea infracţiunii de proxenetism, precizează sursa citată.

A fost constituită o echipă formată din poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale şi Acţiuni Speciale şi, ca urmare a investigaţiilor efectuate, a fost depistată şi oprită în trafic, pe raza municipiului Bistriţa, o maşină în care se aflau patru bărbaţi, despre care existau indicii că sunt implicaţi în comiterea faptei. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că trei dintre aceştia, cu vârste cuprinse între 19-29 de ani, toţi din Bucureşti, ar fi implicaţi în comiterea unor acte de proxenetism, ocazie cu care ar fi determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei, de către cele patru tinere, într-un hotel din Bistriţa.

De asemenea, doi dintre aceştia sunt bănuiţi de poliţişti că ar fi lipsit-o de libertate în mod ilegal pe tânăra de 28 de ani, iar ulterior ar fi obligat-o să practice prostituţia. Cei trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar în cursul acestei zile vor fi prezentaţi magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate şi proxenetism.

sursa – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.