Zeci de proprietari de clădiri istorice vor fi obligați să achite taxa pe paragină pentru că nu și-au reabilitat imobilele

159

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina in Construcții și Afișaj Stradal au continuat acțiunea de verificare a asociațiilor de proprietari și a proprietarilor care nu au început lucrările de reparații la imobilele deținute în zona istorică a municipiului Timișoara.

Astfel, în ultimele două săptămâni, au fost încheiate un număr de 9 procese verbale de constatare a contravenției asociațiilor de proprietari de clădiri din zona istorică, care nu și-au întreținut proprietățile, după ce în primele două săptămâni ale lunii septembrie au fost încheiate un număr de 12 procese verbale de constatare a contravenției. De asemenea, tot în cursul acestui an, alți 11 proprietari au fost sancționați, totalul ridicându-se la 32 de sancțiuni.

În plus, polițiștii locali anunță că urmează să comunice Primăriei Timișoara situația imobilelor neîntreținute, aflate în stare avansată de degradare, pentru care proprietarii vor fi nevoiți să plătească taxa pe paragină, o supraimpozitare cu până la 500 la sută, în funcție de gradul de degradare al clădirilor. Este vorba despre mai bine de 50 de dosare.

,,Poliția Locală Timișoara instrumentează în această perioadă și dosarele care vor fi înaintate către comisia de la nivelul Primăriei Timișoara în vederea supraimpozitării, fiind pregătite pentru comunicare peste 50 de astfel de dosare care privesc clădiri neîntreținute, aflate în stare avansată de degradare.”, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.